Hundertwasser… de Bucuresti

…sau cladirea colorata invelita in cioburi In nordul Bucurestiului a aparut recent o cladire de birouri total atipica pentru capitala noastra. Cu o fatada colorata vesel, in galben, albastru, portocaliu si caramiziu, Hundertwasser House Bucuresti este creatia si proprietatea Sandei Maican, profesoara la Facultatea de Electronica a Politehnicii Bucuresti. De la bun inceput, Maican si-a spus ca nu vrea sa construiasca un colos din sticla deoarece prefera o structura clasica din beton, mai rezistenta la cutremure. “Iar atunci am zis hai sa fie ceva mai special, ca altfel ar arata ca o scoala”. Sursele de inspiratie au fost culorile vii, liniile ondulate si rotunjimile folosite de arhitectul austriac Friedensreich Hundertwasser si de spaniolul Antonio Gaudi. “Am fost in Viena de mai multe ori. Am vazut, mi-a placut, erau tot timpul turisti pe acolo, era ceva interesant. Am fost si in Barcelona si ideea a fost ca asa ceva ar putea fi realizat si in Romania”. Intrarea principala in cladire Arhitectii pe care i-a contactat in legatura cu o cladire in stil Hundertwasser au refuzat sa se ocupe si de partea de ornamente, ci doar de proiectare, de spatii si de volume. A primit consultanta de la o firma de constructii, insa ideile i-au apartinut ei si catorva artisti plastici care s-au ocupat de fatada si de detalii. “N-am dat chix. Pentru ca putea sa iasa un kitsch mare. De exemplu, daca patratele colorate nu ar fi fost separate de un brau mai inchis la culoare, din cioburi de faianta, fatada nu ar fi aratat deloc bine. Braul le diferentiaza, le subliniaza, imediat se imbunatateste aspectul”, spune Sanda Maican. Muncitorii fata in fata cu Hundertwasser: “Rade lumea de noi” Aceste brauri au fost facute din cioburi de la placi de faianta sparte. “In naivitatea mea, ma gandeam ca ii dai drumul de la o anumita inaltime si se sparge. Aiurea. Cand ii dai drumul, se fac numai aschii mici. Se duce toata placa, o pierzi pe toata. Si pana la urma s-a descoperit o tehnologie de spargere prin lovire a doua placi una de alta. Si baietii au prins o manualitate si loveau in asa fel incat sa sparga cioburi mari, sa nu se piarda mult material. Altfel, nu gasesti cioburi de aceeasi culoare, de formele astea”. Cei cinci muncitori care au lucrat timp de opt luni de zile la fatada au fost scoliti pe santier cum sa vopseasca si sa monteze bucatile de faianta. Formele ondulate ale copertinei (partea de sus a cladirii) le-au dat insa ceva bataie de cap. “Eram jos si le spuneam: Acolo cobori cu 25 de centimetri”. “Doamna, rad vecinii de noi. Rade lumea ca nu stim meserie”. Si cand au terminat ziceau: “Nu mai stim sa lucram dupa vechiul sistem”. I-am cam scos putin din meserie si a fost o lupta pana au invatat”, isi aminteste Sanda Maican. Baia pentru persoane cu dizabilitati din Hundertwasser House Bucuresti “Fara bufnite pe pereti” Pentru alegerea vopselelor s-au facut zeci de probe, iar culorile au fost temperate pe calculator astfel incat sa nu fie tipatoare. Sanda Maican s-a ocupat si de ornamentele din interior. La o toaleta de la parter a vrut sa puna o bufnita din cioburi de faianta, gandindu-se ca ea simbolizeaza intelepciunea. Insa la romani aduce ghinion, asa ca toata lumea, de la agenti imobiliari la muncitori, au insistat sa o schimbe. Pana la urma, a facut o lebada. Holul de la intrarea principala Fantezia a avut si ea limitele sale. Desi Hundertwasser a folosit si podele denivelate in interiorul cladirilor, Maican a preferat sa nu mearga atat de departe cu experiementele. “Am fost acolo (la Viena-n .r.) si unor persoane li s-a facut rau, au avut ameteala de la denivelare. Si atunci noi am facut denivelari numai in anumite zone mai ascunse deoarece aici vine multa lume si nu stii ce sensibilitati are fiecare”. Reactiile oamenilor cand dau cu ochii de cladire sunt diferite. “Se uita, se intorc, fotografiaza. Unora nu le place deloc. Oricum, e ceva care nu te lasa indiferent, asta e clar. E o cladire care pentru a fi apreciata presupune un anumit grad de cultura, de umblat prin lume, de vazut una, alta. Si am avut situatie cu un patron roman, cu trei fabrici, care voia sa cumpere 1.000 de metri. Agenţia ne-a spus ca are banii si maine cumpara. Cand a venit, nici nu a vrut sa intre in cladire. A oprit la coltul strazii si a spus “Aaa, mie nu mi trebuie cladirea asta”". O “cladire verde” Constructia cladirii a inceput in 2006, iar ultimele finisaje la exterior au fost facute in acest an. Investitia totala de pana acum a sarit de 10 milioane de euro, dar Sanda Maican spune ca mai au de lucru. La final, pe acoperis vor fi terase – gradina cu copaci, un restaurant – cafeterie si un teren de sport reconfigurabil. Primii chiriasi s-au mutat in cladire la inceputul lunii septembrie 2010. Cladirea este una “verde”, deoarece pierde foarte putina caldura si energie. In timpul zilei este inconjurata de soare de jur imprejur astfel incat vara nu este nevoie de iluminat electric. Se deschid toate ferestrele, astfel incat sase luni pe an nu este nevoie de aparatele de aer conditionat. Aparatura este toata cu consum redus, iar lumina se stinge automat cand angajatii pleaca acasa. Ferestrele cladirii au marimi si forme diferite pentru a nu contrasta cu vopseaua aplicata neregulat.