Invidia…

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4 cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata.
In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia…
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

de Dan Puric

Imi lipsesc cuvintele… Nu stiu ce as putea  spune “eu” despre Dan Puric, nu stiu daca mi-as permite sa spun sau sa scriu ceva…

Pot sa spun doar ca in anii copilariei, insa mai de graba in cei ai adolescentei auzisem “prin casa” vorbindu-se despre regizorul Dan Puric mai mult de la tata. El a fost si este pasionat de teatru si regie. Este un mare iubitor de teatru. Tind sa cred ca de la el mi se si trage povestea cu “dragostea pentru teatru”, mama nu este atat de impresionata de aceasta arata d-asta nici n-am reusit sa-mi duc visul de a fi actrita la bun final, pentru ca atunci cand i-am spus ca as vrea sa dau la teatru, replica ei implacabila a fost: “mama daca vrei sa iti iei palme gratis de la straini in vazul tuturor, doar ca sa te numesti actrita… n-am nimic impotriva”. Fara cuvinte! :)

Lasand povestea mea la o parte si revenind la Dan Puric pot spune ca l-am descoperit sau redescoperit pe ruta Bucuresti – Cluj intr-o minunata zi de vineri a lunii aprilie 2009…

Imi amintesc si acum trenul acela rapanos care ascundea, fara ca sa banuiesc, niste suflete minunate…

Era foarte de dimineata pentru multa lume, cand m-am urcat in acceleratul de Satu Mare pentru a ajunge la Cluj. In compartimentul murdar si jerpelit mi-au tinut companie 4 oameni deosebiti. Un preot care a mers cu noi doar pana la Brasov, un tata si un fiu care mergeau pana la Gherla, un picut mai departe de Cluj, amandoi cu un caracter deosebit si o doamna extrem de simpla care mergea la Satu Mare acasa, pentru ca fusese la fiica ei in Bucuresti care tocmai nascuse… doamna Mioara.

Stiti ca la drum lung oamenii se deschid si parca nerabdarea de a ajunge la destinatie ii uneste, ii apropie, ii deschide. Simti uneori nevoia sa ii spui cuiva, mai ales unui om care nu are nici o legatura cu destinul tau, o parte din bucuriiile sau din supararile tale. Si uite asa iata-ma prinsa intr-o discutie interminabila cu aceasta doamna deosebita, a carui fiu de douazeci si ceva de ani alesese drumul catre Dumnezeu, devenind preot intr-una dintre manastirile de pe langa Ploiesti. Biata femeie! Ii simteam, din felul in care imi povestea, bucuria ei precum ca fiul, unicul sau fiu, alesese calea pe care si ea si-o dorea sa o parcurga, cea catre Dumnezeu, insa in acelasi timp parca ii simteam si tristetea pentru ca nu era cu ea mereu. Cand plangea, cand radea povestindu-mi de el.

La un moment dat un vanzator ambulant a intrat la noi in compartiment cu cateva carti de vanzare. Una i-a atras doamnei Mioara atentia…. “Cine suntem” semnata Dan Puric. A intrebat timid cat costa si fara sa gandeasca, parca, a cumparat cartea desi banutii din san nu erau chiar suficienti. O priveam cum ochii i se umplusera de lacrimi si cum strangea cartea la piept.

Recunosc ca m-a ignorat de cand a cumparat cartea, insa starea ei era aceasi chiar si cu cartea in mana. Cand plangea, cand radea. :) Vazandu-ma ca nu mai am stare a inceput sa-mi citeasca cateva paragrafe din carte. Unele amuzante, altele pline de sensiblitate. M-am abtinut sa nu plang, desi as fi facut-o, insa starea mea de spirit era una prea incarcata de bine ca sa imi irosesc lacrimile. M-a intrebat daca am auzit de Dan Puric si de cartile lui minunate, de felul lui de a scrie, de spectacolele lui de pantomina extrem de reusite, de spectacolele lui in care a fost actor si de cele pe care le-a regizat. Eram goala de cunostinte… m-a durut ca nu stiam mai nimic din ce imi povestea. M-a dojenit, insa m-a si alintat spunandu-mi “erai prea micuta atunci”.

Pana am ajuns la Cluj doamna Mioara a citit toata cartea lui Dan Puric si aveam sentimentul ca si eu o citisem cu ea o data pentru ca atat de frumos imi citea paragrafe, dupa paragrafe din ea. Mi-a daruit-o spunandu-mi “trateaz-o ca pe o amintire de la o femeie curata”… I-am multumit, mi-am luat bagajele sa cobor insa cartea am strans-o la piept cu mare dragoste.

Pe drumul de intoarcere am citit si eu cartea “Cine suntem” si cu lacrimi in ochi, si cu gandul la doamna Mioara. Parca mi-am curatat sufletul de rau si l-am umplut cu mult bine citind cartea. :)

Va recomand cu drag cartile lui Dan Puric, cele 2 despre care stiu…

“Cine suntem”

Off.. Femeile astea!

Femeile ne-au facut sa pierdem paradisul, dar cat de frecvent il regasim in bratele lor – Itzhak Perlman

Cand femeia spune “Nu”, insemna “Poate”, cand spune “Poate”, inseamna “Da”.

Si daca spune “Da”, inseamna ca nu-i femeie! – Necunoscut

Barbatul vaneaza femeia pana cand ea il prinde – Necunoscut

Femeile sunt pasionate de matematica. Isi impart varsta la 2, dubleaza pretul hainelor si adauga intotdeauna 5 ani la varsta prietenei cele mai bune. – Marcel Achard



O femeie, daca-si da osteneala, poate pastra un barbat, cu o conditie: sa-l iubeasca. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau santajul. -Ileana Vulpescu

Femeia este iubita asa cum e iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand… nu intereseaza pe nimeni. – Antoine de Saint Exupery

Femeia nu este catusi de putin inferioara barbatului, in afara lipsei de putere. – Xenofon

Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevărata bijuterie, dar a doua este o comoara. – Napoleon Bonaparte



O femeie poate sa tina un singur secret: varsta ei. – Voltaire

Fiecare barbat are nevoie de o amanta: nevasta crede ca e la amanta, amanta crede ca e la nevasta, si asa el poate sa sada linistit in biblioteca sa citeasca. – Grigore Moisil

Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul, inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura. – Necunoscut

Uneori mi se pare ca nu esti femeie, ci lumina care cade pe flori. – Virginia Woolf



Atata timp cat o femeie poate sa arate cu 10 ani mai tanara decat fiica ei, este perfect multumita. – Oscar Wilde

Daca n-ai vazut inca o femeie care iubeste, atunci n-ai vazut niciodata o femeie frumoasa. – Camil Petrescu

Fericirea o face pe femeie frumoasa si dragostea o face fericita. Iubirea este adevaratul fard al femeii. – Charles Baudelaire

Trenul vietii

Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta. Viata este ca o calatorie cu trenul! Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic… Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… ….dar fara intoarcere. Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei… Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra. Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren….. Da, cred acest lucru. Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe. Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc… Calatorie placuta !

Banii fac pamantul sa se invarta?!

In fiecare zi..BANI!!! Lumea se invarte dupa bani! Totul pana la bani! Constat pe zi ce trece, ca in lumea de azi, fara bani in buzunar esti un om mort! In fiecare dimineata cand plec spre birou, ultimul lucru pe care il fac cand ies usa este sa ma gandesc” “mi-am luat portofelul?!”… :( Candva eram dependenta de telefon… Daca plecam de acasa si nu-l aveam ma simteam muta, inutila, singura, fara prieteni si chiar orfana… Normal doar vorba cantecului cu un telefon poti sa ajugi sus sau jos, intr-o secunda! ;) Si toate astea pana cand intr-o zi l-am uitat acasa… Mi-a fost greu, dar nu imposibil! Cred ca fiecare dintre voi care din pura intamplare si-a uitat acasa telefonul, in ziua aceea si-a auzit telefonul sunand de mii de ori. A bagat mana in buzunar de mii si mii de ori, crezand ca vibreaza si sigur e ceva important la capatul celalalt al firului. Asa am simtit si eu atunci, insa am constat la sfarsitul zilei ca nu mi-a fost imposibil sa traiesc… Insa povestea cu portofelul uitat pe cuierul de la intrare ma sperie teribil, pentru ca de cand ies pe usa am constat ca pana ajung la birou nu fac altceva decat sa impart bani… si macar daca as face gesturi de caritate! :( Primul pas la chioscul din coltul strazii de unde imi cumpar in fiecare dimineata tigarile mentolate, al doilea pas biletul de tramvai, apoi cartela de metrou, diverse prostioare pline de E-uri cumparate in graba de la alt chiosc de la metrou. Acum mai nou pana la birou, fac in fiecare dimineata o targuiala cu taximetristii de la Pipera care sa ma duca pana in Tunari. Nici unul nu mai merge pe aparat, cred ca s-a demodat, saracul. Tuturor tre sa le platesti si cursa inapoi, ca vai Doamne se introrc ei singuri inapoi fara client… :( In fine, ajunsa la birou, cafea - si asta vrea bani, ca e pe monede… Apa minerala, si ea tot pe bani, de la tonomat… Citesti cateva mailuri, modifici niste prezentari, o sedinta fugitiva si vine pranzul si el tot pe bani. Am trecut de jumatatea zilei. Pachetul de tigari se apropie de final. Asta e! Om vedea noi mai tarziu ce discutie om avea cu plamanii, dar acum fumam. Parca dupa masa ar mai merge o cafea, iar bani. Sfarsit de zi. Taxi pana la Pipera, iar targuiala si tiganeala pe 10 roni, care sa ia, care sa dea. Pe cartela de metro scrie deja mare: CONT 0. Stiam! In fine Unirii, sapte statii de tramvai si ajung acasa. Dar nu te grabi! Tramvaiul se poate defecta, nu? Pai dece nu ar face-o! Doar mai ai ceva bani de taxi sau nu… Si astepti alt tramvai, alta masina. Dar suntem totusi prea multi si ai doua alternative: mersul pe jos sau… din nou tiganeala la taxi. Ca mai nou, de cand deschid geamul si intrebi daca sunt liberi, raspunsul nu mai e “da”, ci… 10 lei. Oriunde cu placera, dar daca dai 10 lei! (Asta ar trebui sa fie un slogan!) Si intrebarea e acum… Ii ai? Ii ai in fiecare zi?? Esti dispus sa-i dai? Da, daca nu te asteapta un copil acasa sau un parinte bolnav… Ca altfel, o iei pe jos! Imi spunea mi-e bunica-miu cand eram mica o poveste cu un magar, mi-e ciuda ca nu mi-o amintesc pe de-a–ntregul, dar stiu ca era o vorba in poveste: “Caca-te Magare bani!” Cam asa am ajuns si noi! Caca-te Magare bani, ca fara bani esti un om mort! Si nu prea stiu de ce ca doar toate fac doar… 10 lei! :) Promit ca intr-o zi am sa-mi uit portofelul acasa! Sa vezi atunci aventura! Oare ajung la birou??? Mancarea si tigarile nu le iau in calcul, ca pot sa ma abtin, dar transportul??!! Si macar daca ar fi decent! :( PS: Recunosc ca sunt “pornita”! :(

1, 2, 3… Start!

Am un sentiment de “finish”… si poate ca e timpul sa ma declar ajunsa la “finish” sau la Linia de Sosire. Exista o vorba care spune asa “apa trece, dar pietrele raman”… Raman. E adevarat! Dar sa fim realisti, oare dupa atata apa, mai sunt la fel? Unii spun ca sunt mai frumoase, caci apa le-a slefuit, le-a impumutat o parte din luciu ei, ca se vad mai clar si mai limpede, ca pot fi luate si pastrate drept amintiri frumoase undeva intr-un colt in vitrina de acasa… Altii spun ca sunt urate, ca sunt diforme sau ca apa le-a gaurit si le-a luat din frumusete… Iar altii sunt neutri, asta ca sa nu spun ca sunt chiar indiferenti… Ma simt ca o piatra slefuita de ape si au fost destule ape care au trecut peste sau prin sau pe langa mine in acesti aproapte, cat? Trei ani?! Nici nu am realizat ca a trecut atat de mult si atat de repede timpul, vremea… Privesc in urma, desi ma educ de ceva vreme sa nu o mai fac, desi, la fel ca multora dintre noi, imi place trecutul ca te ajuta sa vezi ce a fost bine si ce a fost rau, sa inveti din greseli, sa dai o sansa prezentului ne mai repetand ceea ce ai facut candva… Privesc si trag linie… Adun, scad, inmultesc si impart… Ce a fost bine, ce a fost rau? A fost mai mult bine sau mai mult rau? Sunt oare acum o piatra frumos lustruita pe care sa o iei acasa si sa o pui drept trofeu in vitrina cea buna sau sunt doar o alta piatra pe care o ridici, o privesti si o arunci pentru ca e prea diforma si gaurita? Parca mi-as dori sa fiu una din ele si nu o alta piatra pe langa care sa treci neutru sau indiferent si… atat! Sunt trei ani de invatare continua… Sunt trei ani in care mi s-au fortat limitele… Sunt trei ani in care am invatat sai fiu coleg, prieten, subaltern, sef, model, deschizator de drumuri… Sunt trei ani in care am invatat sa iubesc, sa simt ce inseamna sa iubesti, sa simt ce inseamna sa fii iubit, adorat, admirat, respectat, privit, magaiat, atins, dorit pana la obsesie… Sunt trei ani in care am plans in hohote de durere si de fericire, uneori poate in acelasi timp… Sunt trei ani care m-au schimbat probabil pentru toata viata… Am ajuns la “finish” si de as mai vrea sa continui pana aici a tinut traseul… Am oboist, tre’ sa imi trag sufletul pentru ca in curand voi incepe o alta “cursa” si imi doresc ca ajunsa si atunci la “linia de sosire” sa simt ce simt acum… In curand predau… stafeta!